Home » Istorie » O reptilă dispărută era capabilă să facă un salt de 2,4 metri în aer pentru a-și lua zborul

O reptilă dispărută era capabilă să facă un salt de 2,4 metri în aer pentru a-și lua zborul

O reptilă dispărută era capabilă să facă un salt de 2,4 metri în aer pentru a-și lua zborul
Credit foto: University of Texas/James Kuether
Publicat: 12.12.2021

Oasele unei reptile dispărute dezvăluie faptul că această creatură antică făcea un salt de 2,4 metri pentru a-și lua zborul, arată noi cercetări.

Pterozaurul Quetzalcoatlus, cel mai mare animal zburător cunoscut care a trăit vreodată, avea o anvergură a aripilor de 12 metri, fapt ce îi permitea să domine cerul, potrivit unor cercetări publicate recent.

Timp de zeci de ani, oamenii de știință au fost nedumeriți și nu au înțeles cum o astfel de creatură uriașă putea să zboare, a spus Matthew Brown, autor al studiului și director al colecțiilor de paleontologie a vertebratelor la Universitatea din Texas. După ani de cercetare, echipa lui Brown a descoperit că pterozaurul Quetzalcoatlus își lua zborul după ce făcea un salt de 2,4 metri în aer.

Două noi specii mai mici de pterozaur au fost descoperite în același loc

A fost nevoie de aproape 50 de ani, de la descoperirea oaselor în Big Bend National Park din Texas și până la stabilirea modului în care pterozaurul zbura. Brown atribuie această întârziere procesului extrem de lent al dezgropării oaselor. La fel ca multe alte specii zburătoare de la acea vreme, acest pterozaur avea oase goale astfel încât să permită zborul.

„Avem de-a face cu oase fragile ca niște chipsuri de cartofi, care au fost păstrate în rocă foarte tare, și pe care trebuie cumva să le scoatem din rocă fără să le distrugem”, a spus Brown, citat de CNN.

În ultima jumătate de secol, două noi specii mai mici de pterozaur au fost descoperite în același parc național. Inițial, cercetătorii nu erau siguri dacă animalele erau versiuni juvenile ale Quetzalcoatlus sau o specie diferită.

Această specie de reptilă obișnuia să vâneze de una singură

Cercetătorii au efectuat măsurători precise ale fosilelor și le-au scanat cu un algoritm. În urma analizelor, oamenii de știință au concluzionat că, cel mai probabil, era vorba de o altă specie. Animalele au trăit într-o oază de pădure în urmă cu 70 de milioane de ani în ceea ce este acum statul american Texas, care găzduia multe corpuri de apă.

Pterozaurul mai mare și-ar fi folosit ciocul îngust pentru a căuta crabi și viermi de-a lungul apei, potrivit studiului. De asemenea, această specie de reptilă obișnuia să vâneze de una singură. Speciile mai mici erau mult mai sociale și ar fi petrecut mult timp în grupuri mari. Cercetătorii au găsit în jur de 30 de animale zburătoare în timpul excavărilor.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O razie a poliției din Brazilia a scos la iveală cea mai detaliată fosilă de pterozaur din lume

Uriașii pterozauri aveau gâturi mai lungi decât girafele. Structura complexă descoperită în interior

Urme de pterozauri de mărimea unor câini corgi, vechi de 145 de milioane de ani, au fost descoperite

Misterul originilor celebrilor pterozauri, elucidat de oamenii de știință

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați